Fragment din "Visele lui Einstein", de fizicianul –
scriitor Alan Lightman
“18 iunie 1905”
“Iesind dintr-o catedrala din centrul Romei, un sir de zece mii de
oameni se intend radial afara, ca limba unui cronologiu urias, in afara
orasului si mai departe. Totusi, acesti pelerinirabdatori se indreapta spre
inauntru, nu spre afara. Isi asteapta randul pentru a intra in Templul Timpului.
Asteapta sa se inchine Marelui Orologiu. Au calatorit mult, vin din tari
straine, pentru a vizita acest sanctuar.Acum stau linistiti, pe masura ce sirul
se strecoara prin strazile immaculate. Unii citesc din cartile de rugaciuni.
Altii isi tin copiii. Altii mananca smochine sau beau apa. Si, asteptand, par a
uita de trecerea timpului. Nu se uita la ceas, nu au ceas. Nu asculta bataile
clopotului din turn, caci acesta nu exista. Ceasurile si orologiile sunt
interzise, cu exceptia Marelui Orologiu din Templul Timpului.
In temple, doisprezece pelerine s-au adunat in cerc in jurul
Marelui Orologiu, un pelerine pentru fiecare cifra care indica or ape uriasa
configuratie mentaa si de sticla. In cercul format de ei, un pendul masiv de
bronz balanseaza de la o inaltime de doisprezece metri, licarind in lumina
lamanarilor. Pelerinii inalta cantece la fiecare interval al pendulului, la
fiecare avansare a timpului. Pelerinii inalta cantece la fiecare minut scazut
vietii. Acesta e sacrificiul lor.
Dupa o ora, pelerinii pleaca, iar alti doisprezece intra prin
portalurile inalte. Aceasta procesiune continua de secole.
Cu mult timp in urma, inaintea Marelui Orologiu, timpul se masura
prin schimbarile corpurilor ceresti: lunecarea lenta a stelelor pe cer, arcul
solar si intensitatea luminii, cresterea si descresterea lunii, mareele,
anotimpurile. Timpul se mai masura prin bataile inimii, prin ritmul motaielii
si al somnului, prin senzatia de foame, prin ciclurile menstruale, prin durata
singuratatii. Apoi, intr-un orasel din Italia, s-a construit primul ceas.
Oamenii au fost uluiti. Mai tarziu s-au speriat. Iata o inventie a omului care
cuantifica trecerea timpului, care masoara durata dorintei, care arata exact
momentele vietii. Era ceva magic, insuportabil, in afara legilor natural.
Totusi, ceasul nu putea fi ignorant. Trebuia venerat Inventatorul a fost
convins sa construiasca Marele Orologiu. Dupa aceea, a fost omorat, iar
celelalte ceasuri distruse. Atunci a inceput pelerinajul.
In multe privinte, viata merge asa cum mergea si inainte de Marele
Orologiu. Strazile si aleile orasului sunt pline de rasul copiilor. In orele
bune, familiile se aduna la o carne afumata si la o bere. Baieti si fete se
privesc sfios peste atriumul unei arcade. Zugravii decoreaza locuinte si
cladiri. Filozofii contempla. Dar fiecare rasuflare, fiecare incrucisare a
picioarelor, fiecare dorinta romantic are ceva stramb care ramane in minte.
Orice fapta, oricat de neinsemnata, nu
mai este libera. Caci toti stiu ca intr-o catedrala din centrul Romei se
misca un pendul masiv de bronz conectat dibaci la angrenaje si rotite, se misca
un pendul masiv de bronz, care le masoara vietile. Si fiecare stie ca odata
trebuie sa priveasca in fata intervalele disparate ale vietii, trebuie sa isi
aduca omagiul cuvenit Marelui Orologiu. Fiecare barbat si fiecare femeie trebuie
sa se duca la Templul Timpului.
Astfel, in fiecare zi, la fiecare ora, un sir de zece mii de
oameni se intinde radial afara din centrul Romei, un sir de pelerini care
asteapta sa se inchine Marelui Orologiu. Stau linistiti, citind din cartile de rugaciuni,
tinandu-si copiii. Stau linistiti, dar in ascuns clocotesc de manie. Caci
trebuie sa masoare ceea ce n-ar trebui masurat. Trebuie sa masoare trecerea
precisa a minutelor si deceniilor. Au fost pacaliti de propria lor
inventivitate si indrazneala. Iar pentru asta trebuie sa plateasca cu viata”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu